Iubire- Om- Natura-Speranta

e miez de toamna.. sunt singura in parc. te astept pe tine.. privesc la smaraldul de pe copaci care inca  nu a dovedit sa se transforme in aur  si  imi amintesc de ochii tai verzi. sunetul stirnit de frunze in bataia vintului, imi  soptesc parca misteriosul te iubesc, pe care il spuneai atit  de timd si incet... dar e doar o iluzie.. tu nu vii... astept, iar timpul se transforma intr-un labirint din care nu gasesc iesire.. incepe a ploua... ma apuca teama sa nu fie lacrimile tale.eu te astept ,dar vad ca tu nu vii.Ai devenit pentru mine o obsesie, un gind ce imi framinta gindul , mintea si inima. Afara e toamna, dar in suflet... nu stiu.. Nu  stiu din cauza ca adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi.poate pentru tine, iubirea noastra a apus , de aceea nu mai vii, iar pentru  mine e inca in  zenit. Aud un zgomot.. tresar ... poate esti tu.. dar din nou  ma inshel e dar un miraj. se face seara, si eu  tot  singura am ramas, aruncata de catre propria dragoste in abisul singuratatii si tristetii.