22 mai 2010

amintirea

Ma pierd în adîncul amintirilor
și nu găsesc ieșirea.
Să evadez nu pot
Ceva mă ține-
Cătușele ruginite ale trecutului.
Sa strig- sunt mută..
mi-am pierdut glasul
spunîndu-ți de un infinit de ori
ca te iubesc...
Să vad sunt oarba,
Spectrul de culori mi s-a redus
la negru, alb și cenușiu...
Să sper – nu am curaj,
Am fost prea des dezamăgită.
Speranta nu mai am,
Nu stiu cei aia...
Sa fie un drog care,
te face sa te simti mai bine,
iar apoi trezindu-te din euforie
să-ți dai seama ca e doar un vis???
Nu.. nu am nevoie de ea
Vad o umbra...
O umbra care cindva mi-a fost atit de draga.
Sa fii chiar tu?
Nu cred, e prea banal..
Tu mi-ai oferit acest rai sumbru
Si apoi m-ai parasit. Lasîndu-ma singura
Printre lacrimi, griji si dureri...
Ma pierd in adincul amintirilor
Care cindva ma faceau fericita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu