Şi cine a spus că dragoste nu e

Şi  cine a spus că dragoste  nu e,

Nu ştie nici cei aia  fericire

Înconjuraţi de  oameni dragi,

Catinca e  mireasă, iar Sergiu- frumos mire.

Şi cine a spus  ca  viaţa  nu-i frumoasă

Şi  că doar lacrimi sunt pe acest pămînt,

Nu a văzut-o pe Catinca azi mireasă,

Iar mirele-i  în faţa ei îngenunchind.

Aşa precum mugurii  dau în floare

Atunci cînd  razele de  soare încălzesc

Aşa şi  universul să capete culoare,

Cînd  vă şoptiţi misteriosul: Te iubesc!

Pe vînt , în timp cu ploi sau soare

Mai bine e să fiţi în doi.

Şi pe   o singură  cărare,

Să vă-nvoiţi tot  amîndoi.

Precum luceafărul şi luna,

Pe cerul nopţii sunt uniţi,

Aşa-s şi florile-n cunună,

La fel  şi voi - nedespărţiti!!!

(dedicaţie pentru Ecaterina şi Sergiu)

In memoriam Adrian Păunescu

Schimbi cerul cu pămîntul
Şi laşi să  curgă lacrimi
Asupra trupu-i rece,
Ce azi în nefiinţă trece.

Te înalţi la  ceruri,
Şi-acolo întîlneşti
Toţi oamneii de suflet,
Pe  toţi care-i iubeşti.

Dai mîna cu Vieru, prieten devotat,
Vă aşezaţi alături să staţi un pic la  sfat.
Demult nu vă  văzură-ţi , aveţi ce împărţi,
Durere nu mai este, acum puteţi zîmbi.

Acolo sus, vedeţi voi,  unirea celor două
Surori fară de mamă, atît de  drage  vouă.
Ne părăseşti Maestre, preferi să pleci pe  veci
Acum şi-ntotdeauna  de sus o să ne  judeci.

Nu-ţi spun adio, de fapt nici n-ai murit,
Cum poţi muri cînd eşti de  toţi iubit.
Ai fost hulit  de mulţi, dar toţi  te-au  preamărit
Nu punem Punct aici, nu a luat sfîrşit…

La revedere Adriane! Prefer aşa să-ţi spun
Iar lacrimile pe faţă  încet, încet se-adun.
Ne laşi adîncă rană şi pleci, nimic nu spui
Suntem orfani de  tată, suntem a nimănui…

propriul univers

Privesc la cer, la miile de stele
și din dorințe,  eu constelații fac.
mă pierd în amintiri și lacrimile mele
pe loc in perle se prefac.

Te-aș vrea alături, în galaxia noastră,
să ne creăm al nostru univers
să fim doar noi în seara cea albastră
și restul să se transforme în vers….

Să ne iubim sub ploi de stele căzătoare,
să îmi șoptești  la infinit că mă iubești,
căci doar cu tine viața mea are valoare
iar martori imi sunt  măreții aștri cerești…

Frunza

Frunza..

Un smarald , care,

Încetul cu încetul

Se transformă în aur,

Și într-un sfîrșit

Devine doar rugină.