In memoriam Adrian Păunescu

Schimbi cerul cu pămîntul
Şi laşi să  curgă lacrimi
Asupra trupu-i rece,
Ce azi în nefiinţă trece.

Te înalţi la  ceruri,
Şi-acolo întîlneşti
Toţi oamneii de suflet,
Pe  toţi care-i iubeşti.

Dai mîna cu Vieru, prieten devotat,
Vă aşezaţi alături să staţi un pic la  sfat.
Demult nu vă  văzură-ţi , aveţi ce împărţi,
Durere nu mai este, acum puteţi zîmbi.

Acolo sus, vedeţi voi,  unirea celor două
Surori fară de mamă, atît de  drage  vouă.
Ne părăseşti Maestre, preferi să pleci pe  veci
Acum şi-ntotdeauna  de sus o să ne  judeci.

Nu-ţi spun adio, de fapt nici n-ai murit,
Cum poţi muri cînd eşti de  toţi iubit.
Ai fost hulit  de mulţi, dar toţi  te-au  preamărit
Nu punem Punct aici, nu a luat sfîrşit…

La revedere Adriane! Prefer aşa să-ţi spun
Iar lacrimile pe faţă  încet, încet se-adun.
Ne laşi adîncă rană şi pleci, nimic nu spui
Suntem orfani de  tată, suntem a nimănui…