6 iul. 2010

propriul univers

Privesc la cer, la miile de stele
și din dorințe,  eu constelații fac.
mă pierd în amintiri și lacrimile mele
pe loc in perle se prefac.

Te-aș vrea alături, în galaxia noastră,
să ne creăm al nostru univers
să fim doar noi în seara cea albastră
și restul să se transforme în vers….

Să ne iubim sub ploi de stele căzătoare,
să îmi șoptești  la infinit că mă iubești,
căci doar cu tine viața mea are valoare
iar martori imi sunt  măreții aștri cerești…

6 comentarii:

  1. doina ca tot timpu poeziile tale te lasa fara cuvinte ...poezia class

    RăspundețiȘtergere
  2. foaaaarte frumoasa poezia,Doinita!!!!ai un dar dat de la Dumnezeu..eu cred ka ar trebui sa-ti publici poeziile undeva,ka lumea sa vada ce talente are Moldova!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc... nu cred ca e nevoie.... penru mine e doar un hobby

    RăspundețiȘtergere
  4. da,cat de frumos,uneori suferinta naste si lucruri frumoase-arta!...cu toate ca EI nu merita atata sa suferim din cauza lor..
    Doina bv!

    RăspundețiȘtergere