ultima scrisoare

Deja doi ani trecut-au de cînd ne-am despărţit

Doi  ani plini de emoţii, doi ani am suferit

Zîmbeam, dar totuşi  sufletul în mine lacrima

Şi-acum amintirea ta îmi mai  frînge inima.

Nu ştiu, te mai ador sau deja am dat uitării

Acele nopţi tîrzii şi aşteptarea serii.

Să vină seara aşteptam mereu, să îţi zîmbesc

 Să te am alături şi să  te iubesc…

Nu ştiu de ce acum mi-am amintit de  tine

Nu  vreau să sufăr, să mă înnec iaraşi în suspine

Vreau să-ţi şoptesc adio pentru totdeauna

Dar  vreau să ştii: iubirea adevarată în viaţă e doar una.

Doină

Frunză verde , lemn de foc

Eu de dor tot mă sufoc

Plîng de jale  pentru ţară

Duşmanul mi-o omoară

Frunză verde, măr domnesc

Pentru patrie  trăiesc

 Vreau să iasă  soarele

Să zîmbească mîndrele

Frunză  verde, seminoc

Nu  e timp acum de joc

Toţi ne fură, ne predau

Pîinea şi pe ea ni-o  iau

Frunză verde, paparudă

Ţara cu lacrimi se udă

Plînge mama lîngă geam

Că umblăm din neam în neam

Sărută-mă

Sărută-mi ochii grei de-atîta plîns şi-amar

În nopţile tîrzii şi reci pierdute în zadar.

Săruta-mi şi obrajii udaţi de-atîtea lacrimi

Ce stinge focu-aprins  în nopţile de patimi.

Sărută-mi buzele căci  dor le e  de tine

Şi de  dulceaţa lor, ce nu-mi mai aparţine.

Sărută-mi fruntea şi  gîndurile grele

Ce sunt ca o povară asupra vieţii mele...

In memoriam Adrian Păunescu

Schimbi cerul cu pămîntul
Şi laşi să  curgă lacrimi
Asupra trupu-i rece,
Ce azi în nefiinţă trece.

Te înalţi la  ceruri,
Şi-acolo întîlneşti
Toţi oamneii de suflet,
Pe  toţi care-i iubeşti.

Dai mîna cu Vieru, prieten devotat,
Vă aşezaţi alături să staţi un pic la  sfat.
Demult nu vă  văzură-ţi , aveţi ce împărţi,
Durere nu mai este, acum puteţi zîmbi.

Acolo sus, vedeţi voi,  unirea celor două
Surori fară de mamă, atît de  drage  vouă.
Ne părăseşti Maestre, preferi să pleci pe  veci
Acum şi-ntotdeauna  de sus o să ne  judeci.

Nu-ţi spun adio, de fapt nici n-ai murit,
Cum poţi muri cînd eşti de  toţi iubit.
Ai fost hulit  de mulţi, dar toţi  te-au  preamărit
Nu punem Punct aici, nu a luat sfîrşit…

La revedere Adriane! Prefer aşa să-ţi spun
Iar lacrimile pe faţă  încet, încet se-adun.
Ne laşi adîncă rană şi pleci, nimic nu spui
Suntem orfani de  tată, suntem a nimănui…