Scrisoare către bunici

   Scumpii mei,

      Scriu cu lacrimi în ochi, dar vreau să va spun că imi lipsiți enorm... Nu v-am vazut de mult timp și știu că încă o viața ne desparte, dar, dar va simt atit de  mult absența. Trecut-a timpul, dar nu s-a schimbat  nimic, decit acea așteptare de a va vedea din nou.. La acel nuc  batrin, la poartă. 

         Eu am crescut,  m-am facut fată frumoasă și deșteaptă, ca să te mîndrești de  mine, bunico, așa cum o făceai  mereu.. Dar  o dată cu trecerea timpului, am rămas acel copil  în suflet,  mereu  cu gindul la  mata.   Mi-e dor de aroma dulce, de dragostea pe care o depuneai în tot ce făceai: creșteai nepoți, sau admirai natura. Mi-e dor de zimbetul tău ce îmi facea ziua mai frumoasă, de glasul dojenitor, atunci cînd îți ieșeam din cuvint, dar totodată atît de milos și tandru. Mai ții minte cînd îmi dădeai  să coc piine în capăcele și să o dau în cuptor alături de a ta, care era atît de bună. La moment îmi parea ca acele bucățele de aluat din căpăcele au alt gust, era mai bună căci era pregătită de  mine sub îndemnul bunicii. Mi-e dor de tot ce îmi amintește de tine, bunicuțo: de merele din ferestre pe care le puneai  iarna și erau atît de delicioase, de dulciurile de la iepure care  le primeam cind eram cuminte sau  cînd  dormeam amiaza. Mergelele matale, pînă în ziua de azi  cred că erau  vrajite, odată ce puneam mîna la ele, adormeam, iar somnul era atit de dulce. nu mă temeam de  nimic cînd îți simteam mîna, pe pat  lingă mine. Bunico, ții minnte cît de greau  îțo venea să mă împletești căci aveam  părul mare  și gros, iar  eu in schimb de rasplata dupa  10  ani, nu am făccut  nimic altceva decît l-am tuns. Îmi cer scuze, că poate  niciodată nu ți-am spus ca te  iubesc enorm, sau chiar dacă am spus-o nu tin minte eu. Și aș da  orice, absolut orice să fii acum  lîngă mine.

    Bunicule, nu crede că am uitat de tine!  Mi-e dor și încă te  mai aștept,  sau mai bine spus aștept să vin să te  vizitez. Cum te simti  acum, cînd in jur nu mai e durere??? Sper că bine.. Știi ce  mi-am amintit acum? Zilele din copilarie  cînd aruncam fasolele în sus prin ploaie și ziceam ca plouă cu fasole, iar  mata, le stringeai și în schimb nu mă cerrtai dar îmi zimbeai și îmi ziceai că vezi. cred ca  gelozia e o calitate  ce imi vine din copilarie... Cind eram rea, ziceai că ai Doinița ta, care e  mereu  cuminte, iar eu în schimb  ti-am ruppt  vrio 10  imagini cu Doinița ta cuminte, căci în inima  matale era loc  doar pentru mine  și ceilalți 7 nepoți.  Legendarii plopi.. Mă speriai că o să ma duci acolo, dacăă nu o să ascult.. mda, frumoase amintiri. 

   Această scrisoare trebuia să fie trimisă acum mult timp,cind puteati sa  o primiti,iar acum, după atita timp și amintiri frumoase, ați decis ca trebuiți să plecați, iar  noi am ramas  singuri.  A trecut ceva timp de atunci, dar  incă  vă mai aștept și imi e dor de voi enorm. Vreau să vă  vad , să vă imbrațișez și să nu vă mai parăsesc niciodată.  NICIODATĂ! 

                                                                                               Cu mult drag , 

                                                                                                            nepoata Doina

P.S: Pacat că această scrioare a ramas a fi doar niște crimpeie din viata, momente  dulci  si amare, dar care  mereu  lasa o amprentă  prea puternica in viata  mea.