Ploaie de vară

Şi las să plouă... Să plouă cu amintiri, zimbete şi voie  bună. Chiar dacă soarele se lasă rugat pentru  a străluci, ploaia ne potoleste setea... acea sete de  copilărie... Pînă azi simţeam ca o  să încep deja să urăsc această stare a vremii, însă m-am înşelat amarnic... Mergeam pe stradă şi copleşită de gînduri  nici nu am sesizat că începe să  plouă... Strop cu strop... Si  apa se prelingea pe  chipul meu, pe ochi, pe buze, pe mîîni... şi fără să  îmi dau seama  am ajuns să fiu  prinsă într-un joc  al picăturilor ... erau atît de irezistibile  încît  pasul  meu a contenit ...  Logic era să fug şi să gasesc un locuşor la dos  însă eu zimbeam şi admiram ploaia...  eram udă  pînă la piele... am dat drumul la păr şi am început a alerga.. alergam  prin ploaie.. mă invirteam,căutam fiecare boltoacă  şi mergeam prin ea.  Toţi din jurul meu se  uitau atît de straniu la  mine, de  parcă vazuse un  nebun. De fapt şi eram  înnebunită. Înnebunită de izul de aer curat de  după dar şi din timpul ploii. Mă simţeam, de  parcă printr-un portal magic, am  nimerit  în copilăria mea, la bunici, la  ţară, unde alergam desculţă de fiecare dată, cînd ploua. Revenită din euforia  jocului, am oprit  un maxi taxi  şi am venit acasă.  Şi totuşi cît e de  plăcută  ploaia  de vară:caldă, scurtă şi atît de  năstruşnică. Te iubesc ploaie  deoarece  mă faci să mă simt din nou copil!!! Nu ezitaţi să zburdaţi în ploaie. Nu e ruşinos deloc...  şi chiar de e.. cine te poate  condamna că scoţi la plimbare sufletul?