In vis

adorm, cu doru-mbrăţişată

şi chipul tău îl văd  în vis.

tu mă săruţi  pe fruntea-mi lată

şi mă  conduci în paradis.

Acolo, sus,  pe nori pufoşi,

mă simt atît de  protejată

mă  uit  în ochii tăi frumoşi,

iubirea mea de alta dată.

mă strîngi la  pieptul tău

şi-mi spui că mă vrei  aproape

iar eu iţi şoptesc: iubitul meu,

voi fi alături zi şi noapte!

voi fi alături, chiar şi atunci

cînd dormi sau eşti departe

şi îţi  voi transmite  vise dulci.

nimic , nici cînd nu ne  desparte.

Sărutul tău  ca mierea dulce

eu îl păstrez  în amintiri,

trimit tristeţea să se culce

şi ascult atent cum tu respiri.

Nu  vreau sa mă mai trezesc

Căci grea e departatea

De acel chip dumnezeiesc

Ce nu  mi-l fură  nici măcar UITAREA!

Ploaie de vară

Şi las să plouă... Să plouă cu amintiri, zimbete şi voie  bună. Chiar dacă soarele se lasă rugat pentru  a străluci, ploaia ne potoleste setea... acea sete de  copilărie... Pînă azi simţeam ca o  să încep deja să urăsc această stare a vremii, însă m-am înşelat amarnic... Mergeam pe stradă şi copleşită de gînduri  nici nu am sesizat că începe să  plouă... Strop cu strop... Si  apa se prelingea pe  chipul meu, pe ochi, pe buze, pe mîîni... şi fără să  îmi dau seama  am ajuns să fiu  prinsă într-un joc  al picăturilor ... erau atît de irezistibile  încît  pasul  meu a contenit ...  Logic era să fug şi să gasesc un locuşor la dos  însă eu zimbeam şi admiram ploaia...  eram udă  pînă la piele... am dat drumul la păr şi am început a alerga.. alergam  prin ploaie.. mă invirteam,căutam fiecare boltoacă  şi mergeam prin ea.  Toţi din jurul meu se  uitau atît de straniu la  mine, de  parcă vazuse un  nebun. De fapt şi eram  înnebunită. Înnebunită de izul de aer curat de  după dar şi din timpul ploii. Mă simţeam, de  parcă printr-un portal magic, am  nimerit  în copilăria mea, la bunici, la  ţară, unde alergam desculţă de fiecare dată, cînd ploua. Revenită din euforia  jocului, am oprit  un maxi taxi  şi am venit acasă.  Şi totuşi cît e de  plăcută  ploaia  de vară:caldă, scurtă şi atît de  năstruşnică. Te iubesc ploaie  deoarece  mă faci să mă simt din nou copil!!! Nu ezitaţi să zburdaţi în ploaie. Nu e ruşinos deloc...  şi chiar de e.. cine te poate  condamna că scoţi la plimbare sufletul?

te iubesc, nu te iubesc

  Te iubesc, nu te  iubesc, te  iubesc, nu te iubesc....
           aidoma unor petale de romaniţe, rup şi eu
                  din amintirile trăite alături de tine...   
                Lacrimi şi zîmbete, tristeţe şi fericire...
               Atîtea momente plăcute  şi neplăcute...
            te zăresc undeva în depărtări şi inima-mi tresare,
                chiar dacă recunosc eu sau nu acest lucru..
                         Şi totuşi oare te  mai iubesc?
                               Da.. Nu.. DA .Nu...
                                          Da....