9 nov. 2011

Mă doare amintirea

Iubeşti, plîngi, suferi, rîzi, cazi, te  ridici, te zbaţi, renunţi , analizezi  , plingi iar. Şi .. tot aşa pănă nu ajungi  nicăieri.. Îţi  insufli că eşti puternic(ă), chiar dacă ştii  prea bine cît de naiv(ă) eşti , de  fapt. Te arzi odată  şi spui că nu o  vei mai  face... Dar  călcăm de  fiecare dată pe aceiaşi treaptă.. Spui că nu vei mai iubi atît de  uşor, nu vei cădea pradă sentimentelor, dar cînd întălneşti acel suflet atît de apropiat  ţie, nu faci altceva decît  să-i cazi în genunchi.. trăieşti doar cu clipa, şi te temi de  pierderea sau trădarea  lui....  Cînd vine ziua  despărţiri , nu înţelegi ce se  întimplă. Pămîntul îti fuge de sub picioare,  lacrimile sunt picaturile sufletului, iar fericirea  îţi pare atît de  necunoscută. .. Suferinţa devine  umbra noastră. Tresari la  fiecare  "Te iubesc" auzit , şi sesizezi mai apoi că nu e adresat ţie. Ti se rupe  inima, cînd  mergi pe stradă  şi te simti atît de singură  în  mulţimea asta de  oameni... şi brusc  îţi aminteşti toul.... Urăsc amintirile. Dacă aş putea, în orice moment mi-aş elibera mintea de orice amintire frumoasă. Aş lua-o pe fiecare în parte, aş mototoli-o şi aş arunca-o în cel mai îndepărtat coş de gunoi posibil. Oriunde mă întorc nu întâlnesc altceva decât amintirile mele.Ele mă acoperă,se prind de mine,mi se aşează pe buze,pe degete,îmi intra în ochi,în ureche,între ganduri,între cuvinte şi nu mai pot să merg fără să lovesc o amintire,s-o fac să tresară,să mă doară,să mă urmărească…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu