Nu aş fi atît de emoţionată,
Ca şi atunci cînd sfatul eu ţi-l cer,
Iar tu rămii mereu la fel de devotată.
Chiar de sunt furtuni şi vinturi mari,
Sau soare, iar noaptea cerul plin de stele;
Prietenii adevăraţi sunt rari,
Dar gata să te scoată din belele.
De plîng, îmi ştergi, tu, lacrima.
Iar de zîmbesc, o faci cu mine.
Iar cuvintele nu pot exprima
Cît de mut ţin eu la tine.
Alături, noi, vom trece peste toate,
De griji, nevoi sau zile-nnourate.
Alături, noi, pe toate le vom izbuti,
Alături, noi, putem zîmbi!
Vor trece anii , iar noi la fel,
Aşa, la o adică
Stînd la umbra unui copacel
O vom vedea pe Doiniţa şi acea Marcică!!!
(dedicată prietenii mele adevărate)