In memoriam Adrian Păunescu

Schimbi cerul cu pămîntul
Şi laşi să  curgă lacrimi
Asupra trupu-i rece,
Ce azi în nefiinţă trece.

Te înalţi la  ceruri,
Şi-acolo întîlneşti
Toţi oamneii de suflet,
Pe  toţi care-i iubeşti.

Dai mîna cu Vieru, prieten devotat,
Vă aşezaţi alături să staţi un pic la  sfat.
Demult nu vă  văzură-ţi , aveţi ce împărţi,
Durere nu mai este, acum puteţi zîmbi.

Acolo sus, vedeţi voi,  unirea celor două
Surori fară de mamă, atît de  drage  vouă.
Ne părăseşti Maestre, preferi să pleci pe  veci
Acum şi-ntotdeauna  de sus o să ne  judeci.

Nu-ţi spun adio, de fapt nici n-ai murit,
Cum poţi muri cînd eşti de  toţi iubit.
Ai fost hulit  de mulţi, dar toţi  te-au  preamărit
Nu punem Punct aici, nu a luat sfîrşit…

La revedere Adriane! Prefer aşa să-ţi spun
Iar lacrimile pe faţă  încet, încet se-adun.
Ne laşi adîncă rană şi pleci, nimic nu spui
Suntem orfani de  tată, suntem a nimănui…

În memoria lui GRIGORE VIERU

Maeştrii şi-i adună Dumnezeu
Acum şi pe Vieru-l cheamă,
De el ne despărţim cu greu
Acolo sus, o maică plinge in năframă.

Vieru a fost un gînd,
Vieru a fost un firicel de iarbă,
Vieru a fost o flacără arzînd,
Vieru a fost podoaba dintr-o salbă.

Acum e inger...
Moldova de sus el o veghează,
Alături de Sulac el plinge,
Pe Doina cu dor o îmbrăţişează.

A preferat să plece dintre noi
Nu a murit, el s-a mutat cu traiul
Acolo unde îşi vede tata venind de la război
Iar mama întîmpinîndu-l cu alaiul.

Săraci n-am fost, săraci am devenit
Atunci cînd inima a încetat să-i bată.
Petrecem noi poetul emerit
Să-şi odihnească trupul sub lespedea de piatră.

Se scurge timpul

In memoria bunicii

Se scurge timpul

Se duc si amintirile

Se duce si copilaria

Si ingerul din ea.

Deja e noapte

si el nu mai vegheaza

nu ma mai priveste

asa cum o facea.

Ne parasesti bunica

Si lasi adinca rana

In inima copiilor, nepotilor

Si mai ales a mea.

Mi-ai fost un inger,

esti si imi vei fi

eu te iubesc bunica -

mereu asa va fi!